Fiecare dintre noi reprezentăm acest microcosmos de unde se pleacă

L-am cunoscut pe Erwin Fleischer în timpul Taberei rustice de fotografie Deva 2010, organizată de domnii profesori Mihaela si Paul Agarici, care l-au rugat să ne fie ghid pe parcursul a câteva zile. Suficient timp pentru a sta de vorbă în repetate rânduri și a afla că, de fapt, ghidul nostru își are rădăcinile în România și că se trage dintr-o familie de sași din zona Sibiului, care a plecat în Germania la începutul anilor ’70, pe vremea când se punea problema ca toate etniile din România să “dispară” și toți cei care aparțineau de o etnie sau alta să fie “transformați” în români, începând chiar cu numele.

La începutul anilor ’90, însă, la îndemnul unor români aflați în vizită în Germania, Erwin Fleischer a venit in România să facă afaceri şi a ajuns să ”piardă” din start 200.000 de mărci, în urma unei “înscenări perfecte”,  așa cum o numește chiar el.

Erwin Fleischer: Atunci am avut acea naivitate de a mă hotărî să rămân aici până recuperez banii. Și-am umblat cam un an de zile, cu tot felul de promisiuni în stânga și în dreapta și alte chestiuni de genul ăsta. Bineînțeles, nu am recuperat nimic, dar în schimb am descoperit România și potențialul din țara asta, care și la ora actuală există. Pe lângă toate astea, mi-au plăcut și oamenii. Adică românul, cu toate defectele și calitățile lui. Și iată că au trecut de atunci 17 ani.

Acum, la cei 43 de ani, Erwin Fleischer are o soție pe nume Daciana și doi copii – Beny (aproape 8 ani) și Karin (14 ani). Locuiește în Deva și a deschis în zona orașului o fabrică de draperii și perdele, în anul 1996, iar de câțiva ani a adus în România un sistem de construcții care are la bază o tehnologie de eficientizare a consumului energetic.

Despre oameni, sisteme, valori…

Erwin Fleischer: La începutul anilor ’90, au fost mulți oameni de afaceri, așa ziși onorabili, care ne-au golit buzunarele. De aici și o vorbă celebră care circula în cadrul Clubului oamenilor de afaceri germani din București, în momentul în care făceai cunoștință cu cineva, după ce-ți spuneai numele, erai întrebat “Cât ai pierdut?” Abia după asta începea discuția propriu-zisă. A fost interesant…

Dar toate lucrurile astea reprezintă un fenomen aproape normal pentru o țară care a fost închisă din multe puncte de vedere (începând de la posibilitățile de a gândi și dezvolta ceva). S-a întâmplat ceva similar și în Germania de Est. Și în multe cazuri cazi singur victimă din cauza naivității și a unei lipse de informații concrete. Adică, eu nu aș putea să dau vina pe români și să zic că sunt așa sau sunt așa. Oriunde vei merge în lumea asta dacă îți lipsește experiența și nu cunoști obiceiurile din țara respectivă, vei cădea victimă. Asta este valabil și în situația în care ar merge un român în Germania și ar ajunge la oameni care nu trebuie – ar profita de el din plin. D-aia nu sunt de acord cu anumite declarații sau generalizări care zic “românii sunt așa sau nu sunt așa“. Fiecare om are anumite însușiri, bune sau rele. Bineînțeles, în funcție și de zonă unele lucruri se amplifică mai mult sau mai puțin.

Ce ți-a plăcut ție cel mai mult în România?

Mie mi-au plăcut foarte multe lucruri în România. Mai ales așa zisele neajunsuri ale unui sistem imperfect. Eu vin dintr-un sistem care este foarte bine pus la punct, aproape perfect. Dar toate lucrurile perfecte au  întotdeauna o hibă. Nimic nu funcționează total perfect, pentru că nimic nu poate merge tot timpul numai în linie dreaptă. În natură, nu există lucruri perfect drepte. Eu cred că așa este și viața. Nu se poate merge chiar așa strict.

Dar care sunt hibele din sistemul perfect din Germania?

În primul rînd, așa-zisa libertate îngrădită. Ce înseamnă libertate? Înseamnă că am dreptul să mă desfășor, să mă dezvolt, până ating dreptul celuilalt. Vorbim de respect, de bun simț, de a nu se ajunge la a apela la legislație sau la a bate cu pumnul în masă și a spune “Ăsta e dreptul meu!“. Fiecare trebuie să înțeleagă și să lase de la el. Spre exemplu: n-am parcat bine mașina, am pus-o un pic strîmb; vecinul sună la poliție și mă pârăște. Și multe alte lucruri. Există anumite reguli care contribuie la buna înțelegere între vecini, dar sunt și situații exagerate în care îți dai seama că nu prea există toleranța și există foarte multă îngrădire.

Și asta vine de la oameni?

Și de la oameni, dar și de la sistem. Pentru că, până la urmă, şi sistemul formează oamenii, și în Germania, și în România. Aici multe lucruri nu merg cum trebuie pentru că sistemul nu se implică suficient și eficient. Adică sunt foarte multe care pleacă de la grădiniță, unde copiii nu sunt învățați multe lucruri. Luăm exemplul cel mai simplu: Ai o hârtie de aruncat, există coșuri de gunoi, aruncă acolo, nu pe jos.

Bine. Dar aici trebuie să intervină în primul rând părinții.

Da. Într-adevăr, părinții.

Și, apoi, nu oamenii fac sistemul?

Ba da. Oamenii fac parte din sistem și sunt sistemul. Bineînțeles. Dar, pe de altă parte, copiii trebuie educați de mici să înțeleagă ce este sistemul. Sistemul nu este ceva abstract sau ceva ca un fel de Dumnezeu care nu se vede. Este foarte clar definit. Suntem fiecare dintre noi și noi suntem responsabili. Nu putem să așteptăm să vină Statul, oricare ar fi el. Nu putem să ne bazăm pe faptul că Statul va face. Nu putem să ne bazăm pe alții că o să vină și o să ne dea și o să ne facă. Noi suntem responsabili pentru noi și pentru destinul nostru. Multora nu le place să gândească așa și caută scuze pentru lenevie sau neimplicare și dau vina pe stat. Nu-i corect așa. Fiecare dintre noi reprezentăm acest microcosmos de unde se pleacă.

Apoi, sistemul înseamnă comunitate, unde ar trebui să existe valori.  Dar valorile nu mai sunt. S-a pierdut în lume valoarea.

În lume?

În mare parte a lumii, da. Primează valorile artificiale, materiale, care țin de bani. Nu se poate spune că îți plac banii. Pentru ce să-ți placă banii? Banul este o simplă hârtie colorată. Altceva este ce fac cu banii.

Apoi oamenii au țeluri – “Vreau să fac asta…” Nu este de ajuns. Lucrurile astea presupun o anumită implicare, se pleacă de la școală, de la o anumită pregătire și de la lucrul în direcția respectivă. Trebuie să ai o viziune. Și de unde? Nu mai sunt. Atâtea lucruri sunt atât de abstracte și superficiale. Și oamenii simt nevoia să se afișeze cu lucrurile lor – fie că e vorba de o mașină tare și frumoasă, fie că e vestimația de firmă, fie că se umplu de aur șamd.

Adică sunt lucruri care nu sunt foarte importante și lucruri fără de care poți trăi atât de bine…

În România, este un fenomen amplificat de faptul că oamenii au avut foarte multe lipsuri un timp îndelungat. Iar omul când nu are ceva sau nu are posibilitatea să primească ceva și îi arăți, atunci el dorește și mai mult. Și după ce primește, dă în exces.

Mass-Media în România

Dacă te uiți la interviurile și declarațiile din presă, în general, observi cum s-a ajuns la acest trend negativ. Ca să nu mai vorbim de presa de senzație care promovează numai lucruri de proastă calitate.

Chiar și în ziua de azi există oameni care fac lucruri grozave în România. Eu am cunoscut niște oameni care fac lucruri foarte frumoase și în agricultură, și în tehnică, și în alte domenii. Dar nu se vorbește despre ei. Se promovează doar lucruri negative. Și țara asta nu este populată doar de hoți, de violatori, de sinucigași sau mai știu eu ce.

Iar asta este de fapt ceea ce distruge omul. Pentru că, de regulă, el nu prea face ceva ce nu a văzut înainte. Pentru el este abstract.  Și atunci, cu cât dai mai multe exemple negative, cu atât se întâmplă mai multe lucruri negative. Dacă s-ar promova numai lucruri bune, oamenii ar lua exemple bune. Dar dacă se dau numai lucruri proaste el nu are cum să învețe ceva bun. Și aici ajungem la responsabilitatea pe care ar trebui să și-o asume tot ceea ce înseamnă mass-media.  Este suficient dacă discuți despre subiect, dar nu în detaliu și cu atât mai puțin să pui poze sau filmări tragice de la fața locului. Este suficient dacă spui “A avut loc un accident din cauza vitezei și au murit trei oameni“. Nu trebuie să scoţi în față toată scena. Și același lucru și cu crimele, cu persoanele care violează oameni batrâni de 80 de ani sau mai știu eu ce. Pentru că nu este nimic educativ în toată treaba asta. Este destul de rău că se întâmplă lucrurile astea, nu mai trebuie promovate și  în exces. Pentru că transmit mai departe la alți oameni gânduri proaste.

De acord cu tine, dar oamenii din mass-media tocmai pentru asta sunt plătiți…

Pai, da. Pentru că omul are o predispoziție pentru astfel de materiale. Pentru că, din păcate, așa suntem făcuți, ne bucură neajunsurile sau eșecurile altora. Este greu de explicat de ce. Dar avem în noi o satisfacție – unii mai mult, alții mai puțin – de a ne bucura de răul/eșecul altuia. Și nu este în regulă. În loc să încercăm să învățăm din reușita altuia, noi ajungem să cădem în extrema cealaltă.

De ceva vreme, refuz sa ma uit la actualități. Încerc să mă educ. Pentru că am picat și eu în capcana știrilor negative de senzație. Și atunci încerc să evit pe cât se poate astfel de lucruri pentru că nu mă ajută cu absolut nimic. Adică, mă doboară. Și dacă văd că un lucru nu-mi face bine, de ce să continui?

Dacă am nevoie de anumite informații pot să caut punctual. Noi suntem bombardați cu o mulțime de informații pe care nu suntem educați sau predispuși să le prelucrăm. Și foarte multe sunt inutile.

Energie verde

Hai să vorbim și despre potențialul pe care l-ai descoperit în România și pe care vrei să-l valorifici.

În primul rând, am descoperit faptul că, din cauza infrastructurii, consumul de energie este mult prea mare și prea inutil.

Apoi, casele și clădirile nu sunt izolate, nu sunt concepute, în așa fel încât să consume în mod eficient. Cam 65% din energia care se consumă în prezent la nivel național se consumă aiurea.

Și avem o mulțime de variante pentru a reduce consumul de energie și a începe să consumăm în mod eficient. Însă vorbim de lipsa de educație, în sensul de informare. Și asta nu este în regulă.

Din partea cui?

Aici putem discuta și putem pleca de la grădiniță. Din grădiniță trebuie început prin joacă și explicat copiilor ce înseamnă puterea Soarelui, puterea vântului, puterea apei, făcând un zmeu, o morișcă etc.

Spre exemplu, eu îmi amintesc , pe vremea când am făcut eu grădinița, că aveam modele de mașini cu abur care angrenau un burghiu, un mic fierăstrău etc, astfel încât să ne facă să înțelegem încă din copilărie ce înseamnă energie. Pentru că este vorba de niște lucruri pe care copiii nu le pot concepe.

Apoi, la școală. În ziua de azi ies de pe băncile școlii foarte mulți ingineri inutili, pentru că la școală li se predau chestiuni învechite care nu au legătură cu tendințele actuale și cu ceea ce ar trebui să ne aducă viitorul. Iar viitorul înseamnă modalități de conservare a energiei și descoperire a unor surse de energie alternativă.

Ceea ce li se predă la școală nu mai este valabil. Gândește-te câte s-au schimbat în ultimele câteva sute de ani – de la descoperirea forței aburului, până la epoca nucleară, iar acum suntem iarăși într-un prag de a schimba ceva sau de a descoperi ceva nou. Dacă mă întrebi concret, n-aș putea să-ți dau un răspuns.

Suntem apropape de un prag pe care fie îl depășim și mergem mai departe, fie nu facem pasul și mergem inapoi. Insă, ceea ce a fost valabil până acum, nu va mai fi la fel de valabil și pe viitor dacă vrem să avansăm.

Și tu cum crezi că va fi, evoluție sau involuție?

Eu de felul meu sunt un luptător și un om care gândește pozitiv sau îi place să vadă lucrurile spre bine. Eu cred și mă implic personal în acțiuni care au ca scop conducerea lucrurilor spre bine.

Concret, pentru că vorbele pot fi frumoase, ce vreau să fac și în ce vreau să mă implic? Vreau să mă implic în ceea ce se cheamă producere de energie verde, pe bază de plante energetice care sunt o mulțime de felul lor. Doar că eu vorbesc de o plantă care nu sărăcește solul și care poate fi plantată pe un sol care este inclusiv degradat/sărac. În cadrul proiectului despre care vorbesc, noi vrem să producem un combustibil pe baza căruia să producem mai departe curent electric. Așa cum l-am gândit noi, raportat la suprafața de teren de care am putea dispune in acest moment, putem produce curent electric pentru o localitate cu până la 200 de case. Cam atât. Dar este un prim pas. De ce? În primul rând, încerc să găsesc o soluție pentru țăranii din zona noastră care nu au nicio șansă din punctul ăsta de vedere.

Și cum îi ajuți tu pe țărani aducând această plantă?

Cum spuneam, este o plantă care se plantează pe terenurile mai puțin potrivite pentru agricultură. Și-atunci decât să se chinuie oamenii în fiecare an cu plantații de grâu, porumb, cartof sau mai știu eu  ce, și să aibă o recoltă precară, mai bine cultivă planta asta energetică pentru care trebuie să pregătească terenul o singură dată și recoltează timp de 20 de ani după plantare.

Practic ei au terenul pe care pot cultiva această plantă iar ceea ce câștigă este un venit de pe urma recoltei.

Corect. În zona noastră sunt undeva la 10.000 de hectare care nu sunt cultivate cu absolut nimic și pe care nu ar putea fi puse nici măcar furaje pentru animale, pentru că ar avea nevoie de îngrășăminte.

Recolta se face într-o perioadă în care nu există alte activități agricole, din decembrie până în martie, țaranii putând câștiga un ban într-o perioadă în care prea puțini pot face asta. În schimb, ei trebuie să se ocupe de plantare și de cules. Iar pentru cules au nevoie de aceleași utilaje care se folosesc în mod normal în orice sat pentru agricultură.

Și una dintre destinațiile combustibilului ar putea fi inclusiv producerea de curent electric pentru un sat…

Da. În plus, avem acum un proiect pe care sperăm să reușim să-l implementăm, prin care ne-am propus ca în momentul în care vom începe să folosim această plantă pentru a produce curent electric să putem folosi în procesul de ardere inclusiv deșeuri, care să devină neutre în contact cu mediul înconjurător datorită colectării selective, a punctului de ardere foarte mare, a utilizării unor substanțe organice șamd. Și în loc să folosim gaz metan, așa cum se procedează de câțiva ani în procesul de ardere a deșeurilor, să folosim această plantă care are un punct de ardere foarte mare și care este neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon.

Energia este cheia

Asta este ceea ce mi-a venit mie în minte, ca inițiativă. Dar dacă am încerca fiecare la rândul nostru să găsim o variantă și lucrăm să ne canalizăm energia pe acest lucru, am avea un viitor. Dacă ignorăm și consumăm în continuare cum se consumă acum, atunci viitorul este mai sumbru.

Dar eu sunt convins că omenirea va face pasul. De-a lungul timpului au fost epoci în care s-au făcut niște descoperiri, niște salturi. Din păcate, de obicei, războaiele au fost acelea care au contribuit la aceste salturi. Pentru că s-a consumat foarte multă energie pentru a descoperi cum să se distrugă ceva. De aceea, sper ca de data asta omenirea să facă acest salt într-o manieră pozitivă. Pentru că dacă noi avem energie, nu mai avem războaie. Pentru că nu mai există interes în a obține cel mai ieftin sistem, dacă avem la dispoziție o sursă de energie alternativă.

Apoi, gândește-te că în realizarea unui produs costul energiei este cel mai mare. Dacă omenirea va descoperi această sursă de energie inepuizabilă, va rezolva o mare problemă.

Energia este cheia. Pentru că, până acum, energia a însemnat putere și a atras după sine foarte multe nenorociri.

Conservarea energiei

În ceea ce privește conservarea energiei, sistemul pe care îl propun eu se numește Concrewall și este un sistem de construcție eficient din punct de vedere energetic.

Este un sistem de viitor. Probabil că eu am fost cu un pas sau doi prea devreme cu acest sistem pe piață. Dar eu zic că viitorul este inevitabil. Adică nu ne mai putem permite luxul de a construi niște case care au un consum foarte mare.

Treaba asta este ca un bumerang. Toți cei care construiesc case, așa zis, ieftin și rapid, pe termen lung nu le vor mai putea întreține. Și aici este o problemă mare. Pentru că nimeni nu le explică oamenilor. Mă refer la cei din domeniu. Eu nu pot să acuz un om că el nu știe tehnologie. Aici pot să acuz doar proiectantul și arhitectul. Iar eu nu pot face meseria lor și ei sunt prea comozi să meargă pe la diverse simpozioane și să se informeze asupra noutăților din domeniu.

În plus, eu nu am pretenția să se spună că sistemul nostru este cel mai bun sau mai știu eu ce. Nu. Este unul dintre sistemele de acest tip. Important este să ajungem la a înțelege că trebuie folosit unul dintre sistemele de construcție eficiente din punct de vedere energetic.

Impact social

Acum lucrăm la un proiect care, plecând de la sistemul nostru de construcții, își propune să creeze oportunități pentru oameni mai puțini instruiți sau chiar analfabeți.

Spre exemplu, există această problemă cu țiganii în Europa și există fonduri europene care se acordă pentru proiecte care să vizeze integrarea persoanelor dezavantajate social. Nu pe sistemul francezilor “vă dăm banii și plecați acasă” ci dintr-o perspectivă constructivă și sustenabilă. Iar asta începând de la a învăța o meserie pe care să o poată folosi inclusiv în construirea propriilor lor locuințe. Prin astfel de proiecte Uniunea Europeană își propune să atragă oameni care vor să schimbe ceva în viața lor.

Și nu este vorba de a construi pur și simplu niște locuințe, ci se vizează construirea unor mici cartiere în care să existe mici ateliere de lucru, grădinițe, școli etc.

Noi avem în plan să construim în jur de șase – șapte centre de școlarizare în orașele mari din țară care să stea la baza acestor proiecte de integrare socială, care nu vrem să fie percepute sub forma unor ghetouri, ci sub forma unor mici comunități. Pentru că, dacă ne apucăm să construim pur și simplu locuințe se va ajunge la acea formă de ghetou și creem alte probleme.

Pentru că dacă omul ăla nu învață să facă ceva, problema se va răsfrânge asupra copiilor, care nu vor avea un exemplu de urmat și astfel vor avea speranțe foarte slabe în ceea ce privește viitorul lor, dacă văd numai mizerie, numai violență.

Pe același principiu care spune “Dacă vrei să ajuți pe cineva, nu-i da pur și simplu peștele, învață-l să pescuiască“, ceea ce vrem noi să creem este un cadru în care oameni care nu au reușit să facă ceva, inclusiv în afară țării, să aibă o perspectivă reală. Iar asta este și cerința celor de la Uniune. Să vii cu un concept cu impact social și sustenabil pe termen lung. Nu doar la modul îi chemi înapoi în țară și le dai o casă. Păi, și ce fac acolo dacă nu au un venit?  Plus că nu poți crea un impact cu adevărat pozitiv, dacă nu-i implici direct în construcția casei în care vor locui. Și vorbim de oameni care vor să schimbe ceva în viața lor. Cei care nu vor treaba asta, care se complac sau chiar se mândresc cu situația în care sunt, oricum nu pot fi schimbați nici măcar cu forța.

Este un proiect care nu va da rezultate în doi – trei ani. S-ar putea să vorbim de o generație. Dar dacă nu se începe vor apărea niște probleme din ce în ce mai grave.

Ce șanse reale de reușită are proiectul?

Are șanse de foarte mare reușită, pentru că este un concept foarte bine pus la punct și este gândit într-un mod sustenabil și pe termen lung.

Din nou despre România, oameni, potențial…

Să ne întoarcem un pic la momentul în care spuneai că te-ai hotărât să rămâi în România. Cum vedeai atunci lucrurile și cum le vezi acum?

România mi se părea o țară mare cu un pământ foarte bun, dar nelucrat pe care începuseră să crească buruienile. La ora actuală, terenul a rămas la fel de mare, dar buruienile au crescut și mai mari. Adică, există în continuare potențial mare în România, dar trebuie schimbată mentalitatea de a câștiga ceva pe moment sau într-un timp foarte scurt.

Apoi, forța intelectuală este un alt potențial. Dar din păcate este neexploatat și foarte mulți tineri care au un potențial și care ar putea face ceva cu el pleacă în alte țări unde sunt căutați și apreciați. Și asta nu-i în regulă.

Dar nu ar putea sa facă ceva și aici?

Ar putea. Dar nu se dorește. Există un club exclusivist care deocamdată dirijează, sau mai bine zis frânează, anumite lucruri.

Sunt anumite grupuri de oameni, fie de știință, fie din clasa politică, fie la nivel economic, care își apără interesele lor. Adică, în fiecare domeniu există un astfel de cerc, care nu prea e dispus să se deschidă.

Dar tinerii nu ar avea posibilitatea să se dezvolte și independent de ei?

Din păcate, aceste grupuri sunt poziționate în punctele cheie.

Și cât crezi că o să mai dureze treaba asta?

Greu de zis. Depinde de noi. De fiecare dintre noi. Nu știu.

În ce sens?

În sensul de a accepta sau nu anumite lucruri. De a spune nu sau de a denunța oamenii care fac lucruri de genul ăsta. Și să nu mai mergem cu plicul pentru a rezolva anumite treburi.

Și dacă nu accepți ai șanse să reușești?

Unul singur nu. Dacă unul alege calea normală și restul continuă să se plieze după sistem, înseamnă că acel unu va pierde. Dar dacă se strâng mai mulți cei care nu mai acceptă situația și îi trag și pe alții după ei atunci sistemul se va schimba puțin câte puțin.

În acești 17 ani eu am pierdut multe lucruri tocmai pentru ca nu am acceptat să dau “atenții” și nu dau nici acum. Iar de foarte multe ori am fost blocat.

Așa cum s-a întamplat cu sistemul de construcții. Am pierdut un an de zile în care aș fi avut posibilitatea să mă stabilesc pe piață și chiar să recuperez o parte din investiție. Însă ei mi-au dat aprobarea cam cu jumătate de an înainte de a se declanșa criza și la noi. Adică atunci când a început să meargă s-a prăbușit piața.

Dar eu nu vreau să acuz și iau acest lucru ca atare. Probabil nu a fost momentul.

În plus, eu nu sunt pe principiul de revoltă sau de reproș, pentru că nu aduce nimic bun. Eu trebuie să-mi văd mai departe de drum și să-mi fac treaba, și-atunci încerc să nu-mi pierd timpul cu gândurile negative care mă frânează în loc să-mi dea energie să merg înainte.

Te gândești să te întorci în Germania și să te stabilești acolo?

Cu certitudine, nu. Am mai spus. Pe lângă aspectele economice și celelalte probleme de la ora actuală, România este o țară frumoasă, care are niște oameni deosebiți cu care mi-a făcut plăcere să petrec acești 17 ani aici și care au fost alături de mine și la bine și la greu. În continuare susțin că există un potențial foarte mare în țara asta. Și eu m-am regăsit aici, în România, ca țară, repet, cu toate neajunsurile și imperfecțiunile care sunt. Până la urmă, cred că asta îmi place cel mai mult.

Dacă nu mi-ar fi plăcut ceva și nu aș fi fost de acord, nu m-a legat nimeni. Puteam să plec oricând. Și acum aș putea să plec. Sunt liber.

Bineînțeles, uneori mai apar și frustrări, când nu merge treaba cum vrei tu, dar cred că până la urmă așa e și bine, să nu-ți meargă întotdeauna așa cum ai visat tu.

Eu prefer să văd lucrurile pozitive și să nu mă impotmolesc în cele negative. Primele mă ajută să merg mai departe, celelalte nu. Și cred că mulți dintre noi ar trebui să încercăm să vedem lucrurile bune.

În loc de încheiere…

Acum mult timp, am învățat de la un om înțelept care mi-a spus “Dacă vrei să câștigi, trebuie să înveți mai întâi să pierzi.“

Am mai învățat de la el că pentru a reuși în viață, în primul rând, trebuie să ai coloană vertebrală, să te poți uita în oglindă, să nu-ți fie rușine ție de tine. Apoi, să te ridici încă o dată mai mult atunci când ai picat.

Adică, indiferent de ce ți-ai propus să faci, să nu mergi niciodată pe principiul “Nu o să reușesc niciodată!” Vei reuși. Și dacă nu reușești ce pierzi dacă încerci?

Pentru că un lucru este cert. Dacă nu fac, nu pot vorbi deloc de reușită. Dacă încerc, am șanse de 50% să reușesc.

 

Interviu realizat de Oana Câlțea.

Fotografii realizate de Mihaela Agarici. Website: paul-agarici.ro